Consciousness

Tu alegi ce vezi in jurul tau

Cu cat crezi mai mult ca oamenii sunt buni, cu atat mai mult oamenii iti vor arata bunatatea din ei.

Astazi am avut o constientizare foarte frumoasa. Chiar imi venea sa scriu ca am avut una dintre cele mai frumoase constientizari, insa m-am oprit cand mi-am dat seama ca intr-un fel sau altul asta simt de foarte multe ori… ca am avut una dintre cele mai frumoase constientizari. Si asta nu poate decat sa ma bucure pentru ca inseamna ca traiesc constient tot ce mi se intampla si cumva totul pentru mine este foarte frumos si imi aduce bucurie. Cat de frumos e ca bucuria mea sa vina din interior, din cine sunt si din ce invat in fiecare zi despre mine si despre Univers. Asa cum spune draga mea prietena Andreea, „acesta este cel mai bun sandwich din lume (in acest moment)” pentru ca unul mai bun sigur nu mananc acum :)). Asa si cu constientizarea mea, din ce imi amintesc acum cand scriu ca sa pot decide… e una dintre cele mai frumoase, cel putin astazi. 🙂

Dar sa revenim la ce a dus la aceasta constientizare. Eu nu sunt deloc o persoana matinala. Nu am fost niciodata si pentru mine sa ma trezesc dimineata in timpul liceului (de obicei la ora 06:00 pentru ca la 07:00 incepeau orele la scoala 🙁 ) a fost cea mai mare „corvoada” (cum spune mama mea). E unul dintre motivele principale pentru care am ales antreprenoriatul: ca sa imi pot face programul cum vreau eu.
In mod normal ma trezesc la 09:30/10:00 dar astazi trebuia sa fiu in partea cealalta a orasului la ora 09:00. Cine cunoaste Bucurestiul stie ca asta inseamna minim o ora in trafic, asa ca va imaginati cam cat de usor m-am trezit cam la aceeasi ora ca in liceu. 🙂
In plus, nu era o programare cu care sa fiu de acord, pur si simplu asa s-a programat la constatare fata careia ii lovisem oglinda masinii acum doua saptamani, cand tocmai invatasem lectia integritatii. La momentul accidentului tocmai integrasem pe deplin lectia integritatii si trebuia sa imi demonstrez ca am invatat si in practica (din fericire am scapat de aceasta obligatie deloc placuta de a imi demonstra atat mie cat si celorlalti ca mi-am invatat lectiile). Asa ca am lovit oglinda unei masini parcate, ca sa fie decizia mea daca merg mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic (oglinda mea chiar nu avea nimic) sau daca ma opresc sa ii las un biletel cu numarul meu de telefon. Avand in vedere aceste lucruri, mi-am asumat responsabilitatea, am inghitit in sec si am zis ca e ok locul si ora (chiar daca in sinea mea nu imi convenea absolut deloc). Am decis sa merg cand a ales ea, fara sa incerc sa alegem momentul de comun acord, pentru ca stiam ca eu am cauzat acest incident si nu vroiam sa o mai incurc in vre-un fel (sper ca e evidenta vinovatia aici :))!).

Desi nu a fost deloc usor sa ma trezesc, imediat ce m-am ridicat din pat m-am simtit minunat si am folosit la maxim tot timpul din masina sa ascult muzica, ceea ce ma face sa ma simt bine iar apoi sa ascult un super program al lui Tony Robbins – Creating lasting change, care ma ajuta sa cresc. Inca de cand m-am urcat in masina mi-a fost clar ca o sa intarzii pentru ca plecasem tarziu, dar nu am lasat asta sa ma streseze sau sa imi strice starea. Fiind nemultumita de ora si loc m-am autosabotat ca sa simt ca am si eu ceva de spus in asta :)) (uite un aspect la care ar fi bine sa lucrez!).
Asa ca am ajuns la constatare plina de energie (si putin vinovata ca am intarziat) ca sa vad ca ea nu e acolo :). Agentul mi-a spus ca si-a uitat acasa exemplarul de constatare amiabila si s-a intors dupa el. Si mi-a spus sa nu-mi fac griji ca am intarziat pentru ca programarea era intre 9 si 11, nu la 9:00. Acela a fost un moment in care m-am bucurat ca vad mereu si perspectiva celuilalt si ca inteleg ca ea trebuia sa ajunga la birou cat mai repede pentru ca altfel m-as fi enervat rau. 🙂

Asa ca am inceput sa completez ce mi-a cerut agentul si am iesit la masina sa imi iau asigurarea ca sa pot finaliza formularul. La masina vine catre mine un domn care ma intreaba daca eu sunt cea cu Mercedesul care i-a lovit masina fiicei lui. 🙂 I-am zis ca da si a inceput sa isi ceara scuze pentru ca intarzie fiica lui si sa-mi multumeasca pentru ca m-am oprit si mi-am asumat responsabilitatea pentru ca mai patise la fel cu doua saptamani inainte si persoana respectiva a plecat. 🙁 A ramas afara sa isi astepte fiica in timp ce eu m-am dus sa termin de completat formularul. Discutand cu agentul in timp ce completam, am observat ca e foarte dragut si imi explica ce pot face pe viitor ca sa nu mai merg si eu la constatare, dar mai mult decat atat mi-a dat sfaturi legat de ce am de facut avand in vedere ca mi-am gasit si eu masina putin lovita in parcare. M-a sfatuit unde e mai bine sa merg ca sa rezolv cat mai repede si usor avand in vedere toate detaliile. Cred ca a fost cel mai dragut agent constatator cu care am avut ocazia sa interactionez.

Cand a ajuns si ea cu actele, am inceput sa completam si tatal ei sa discute cu agentul. Nu am putut sa nu observ cat de diferita a fost atitudinea fiecaruia dintre ei fata de atitudinea lor fata de mine. Tatal ii reprosa agentului ca a durat prea mult pana la programare si avea o atitudine foarte urata, iar agentul la randul lui ii explica de ce a durat atat si ca a fost alegerea lor (si avea dreptate), insa cu o atitudine de superioritate, ca si cum vorbea cu un prost. Mi-a fost atat de evident in acel moment ce diferenta face atitudinea pe care o ai fata de oameni si ce te astepti sa vezi in ei (daca ii te astepti sa vezi bunatate sau rautate). De fiecare data cand fiecare dintre ei discuta cu mine, atitudinea lor se schimba dintr-o data. Era pur si simplu fascinant de privit. Am terminat de completat si am plecat, lasandu-i impreuna si meditand la ce tocmai am constientizat. Inca mi se parea ireal cat de mare era diferenta intre modul in care fiecare dintre ei s-a comportat cu mine si modul in care s-au comportat intre ei. Si atunci am simtit pentru prima data pe pielea mea ceva ce stiam in teorie: oamenii din jurul nostru sunt oglinzile noastre. Nu poti sa trezesti intr-un om ceva ce nu este in tine. Chiar daca in el exista, nu se va activa in interactiunea cu tine. Daca nu exista rautate si dispret in tine, nu ai cum sa le activezi in cineva in care exista, pentru ca nu sunteti la aceeasi frecventa.

Pentru ca plecasem extrem de devreme de acasa si ma grabeam foarte tare, nu am avut timp sa mananc, asa ca urmatoarea oprire a fost sa-mi iau ceva de mancare. In apropiere era un mall, in care eu insa nu mai fusesem decat o data sau de doua ori si nu stiam unde este intrarea in parcare. Asa ca am oprit sa intreb un taximetrist care era oprit in statie. Nu mi-a venit sa cred cat de dragut a fost cu mine si cum mi-a explicat. In 12 ani de cand locuiesc in Bucuresti nu am avut o interactiune atat de frumoasa cu un taximetrist. Am inceput sa fiu tot mai atenta la fiecare interactiune umana pe care am avut-o: fara exceptie fiecare a fost extrem de dragut cu mine (inclusiv casiera de la patiseria la care ma oprisem pentru ca mi-a facut cu ochiul ceva din vitrina, casiera care tocmai era rautacioasa cu colega ei.

M-am bucurat de fiecare clipa in care imi era tot mai clar acest adevar: daca esti bun cu oamenii si te astepti ca oamenii sa fie buni, ei vor fi buni cu tine. Daca te astepti ca oamenii sa te nedreptateasca sau desconsidere (cum a fost cazul tatalui din povestea mea), exact asta se va intampla. Pentru ca, indiferent de cum sunt oamenii in mod curent, energia si vibratia ta sunt cele care atrag oameni si experienta cu aceeasi vibratie. Poti interactiona cu un om care e rautacios in mod normal, insa care va fi extraordinar de dragut in interactiunea cu tine daca vibratia ta este ridicata. Pentru ca nu trezesti in el decat energia de vibratie ridicata care este in tine.

Asa ca, hai sa incercam sa traim cat mai des la frecvente inalte si sa nu uitam: tot ce ma deranjeaza la omul din fata mea, exista intr-o anumita masura si in mine. Poate nu in acelasi aspect al vietii, dar in mod cert se manifesta undeva in viata mea. Doar de mine depinde sa vad unde si sa schimb acel ceva ce nu imi place in comportamentul meu astfel incat nu doar ca voi fi o persoana mai buna, dar nici nu voi mai atrage un astfel de comportament in viata mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.